Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Ultimele supermașini pe benzină… Lamborghini și Lotus anunță lansarea!

09 Iul. 2021, 07:38
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
09 Iul. 2021, 07:38 // Sci-tech //  Realitatea.md

Lamborghini a dezvăluit care va fi ultima sa supermașină cu motor V12 doar pe benzină. Deși vor exista mai multe modele V12 Lamborghini în viitor, acestea vor fi hibrid, a anunțat producătorul italian. Ulterior, și Lotus.

Lamborghini, care a construit mașini cu motoare mari aproape 60 de ani, este unul dintre producătorii de supermașini, printre care Ferrari și McLaren, care vor produce mașini sport hibrid sau modele complet electrice pentru a respecta reglementările din ce în ce mai stricte privind emisiile de carbon.

Marți, și Lotus, producătorul britanic de mașini sport cu aspect exotic, a prezentat ultima sa mașină pe benzină, Emira. Toate modelele viitoare Lotus vor fi pur electrice, a anunțat compania, care este deținută de compania chineză Geely, care deține și Volvo, un alt producător care intenționează să devină complet electric, scrie Mediafax.

Noul Lamborghini Aventador LP 780-4 Ultimae este ultimul dintr-o serie de supercar-uri cu motoare cu 12 cilindri care începe cu Miura din 1966, considerată ca fiind primul supercar modern. A urmat Countach, care a devenit prototipul supercarului Lamborghini. Caroseria sa a fost copiată de fiecare mașină sportă Lamborghini de atunci, inclusiv de Aventador.

Celălalt model de mașină sport al Lamborghini, Huracán cu motor V10, va continua ca model pe benzină până în 2024, a declarat Stephan Winkelmann, director executiv al Lamborghini.

Lamborghini a anunțat anterior că, până la sfârșitul anului 2024, fiecare model produs va fi un hibrid plug-in. Aceste mașini vor combina baterii puternice și motoare electrice cu un motor cu ardere internă pentru a furniza puterea, greutatea redusă și sunetul motorului cerute de cumpărătorii de supercaruri, a spus Winkelmann.

Când ultimul model pe benzină al lui Lotus, Emira, va intra în producție, în primăvara anului viitor, acesta va fi alimentat de același motor Toyota V6 care a fost utilizat în alte mașini Lotus, precum Exige și Evora.

Câteva luni mai târziu va fi produs și cu un motor cu 4 cilindri fabricat de AMG, divizia de performanță a Mercedes-Benz. Motorul AMG, primul care va fi utilizat într-o mașină Lotus, va fi oferit cu o nouă transmisie automată cu dublu ambreiaj similar cu cele utilizate în mașinile de curse.

Următoarea mașină a lui Lotus va fi Evlja, un supercar complet electric de 1.900 de cai putere, care va costa 2 milioane de dolari. Cu prețul și puterea sa enorme, Evija este departe de produsele obișnuite Lotus. Lotus intenționează să producă, totuși, și mașini sport electrice mai accesibile și, pentru prima dată în istoria mărcii, modele practice precum SUV-urile crossover.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 12:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
22 Oct. 2026, 12:29 // Slider //  Valentina Buza

Autoritățile sanitare franceze au anunțat, pentru prima dată, primul caz uman de infectare cu virusul Shamonda, deși virusul afectează, de obicei, animalele de fermă. Pacientul infectat a murit ulterior, scrie Reuters.

Virusul Shamonda este un Orthobunyavirus transmis de insecte care afectează în principal animalele domestice, în special bovinele, și se transmite prin mușcături.

Identificat pentru prima dată în Nigeria la mijlocul anilor 1960, virusul a fost ulterior detectat sporadic la animale din Africa și Japonia. Anul acesta s-a răspândit în mai multe țări europene.

Guvernul francez a declarat că virusul fusese considerat până acum netransmisibil oamenilor. Principala ipoteză este că pacientul ar fi putut fi infectat în estul Franței, unde virusul circulase printre animale în primăvara și vara anului 2026.

Totuși, autoritățile au subliniat că nu au observat niciun risc pentru populația generală, în momentul acesta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!