Inima mea bate aprig pentru participarea cineaștilor români – actori, regizori, operatori – în cursa palmierilor. De ani buni avem o conexiune durabilă cu Festivalul. În premieră absolută, la ediția 77: prezența tinerei Ioana Mischie, artistă trans media, în competiția imersivă, cu proiectul digital Humans Violins: Prelude, inedit omagiu muzicii și muzicienilor.

În selecția oficială s-a evidențiat, aplaudat îndelung la proiecția de gală, filmul lui Emanuel Pârvu – Trei kilometri până la capătul lumii, unde, într-un rol ce, cred eu, e central, cel al polițistului corupt ce se străduie să împace capra și varza, lupul și mieii, joacă Valeriu Andriuță, basarabeanul nostru de la Sîngerei, important și ca regizor, familiar la Cannes. Ne-am întâlnit de minimum șase ori la Festivalul de Film, pot să afirm fără greș că ai șansa să-l vezi la Cannes mai des decât la Chișinău, unde vine foarte rar. E colegul de facultate și actorul-fetiș al lui Cristian Mungiu, artistul ce ține la fel de mult la originile sale moldovene. În creațiile lui Mungiu se regăsește, întotdeauna, o puternică componentă basarabeană. Valeriu Andriuță a jucat în aproape toate lucrările lui Cristian Mungiu; cu o singură excepție: cea care a luat Palmierul de Aur 4, 3, 2. Valeriu se angajase atunci la lucru, în Marea Britanie… Și Occident, iar apoi, După dealuri au intrat în palmares.

Regizorul și actorul Emanuel Pârvu de asemenea nu e neofit la Cannes, s-a produs la Cristian Mungiu, în Bacalaureat, în Amintiri din Epoca de Aur. Trei kilometri până la capătul lumii (regie Emanuel Pârvu; scenariu Emanuel Pârvu, Miruna Berescu) totalmente dezesperant, este, de fapt, despre izolare și obscurantism, trădare și neiubire: trei sute de ani până la civilizație. Povestea se petrece în Delta Dunării, într-un peisaj paradisiac: vântul bate lin prin stufăriș, se aud triluri de păsăret; un băiat de 17 ani, după o serată, este agresat, bătut cu bestialitate, i se sustrage telefonul. Se caută agresorii, e un sătuc pricăjit, repede se află că bătăușii sunt fiii „oligarhului” ce trage abil toate afacerile, toate sforile din zonă și că tatăl băiatului îi datorează o sumă de bani. Până la urmă, adolescentul e umilit, marginalizat: nu e luat în seamă, nimeni nu-l ascultă, nimeni nu li se cere socoteală răufăcătorilor. Există o scenă oribilă în care este chemat preotul să-i ”găsească leacul”, copilul este supus – cu acordul părinților – unui ritual de exorcizare. De la centrul administrativ, de la Protecția Copilului se înfățișează o doamnă ce vrea să afle ce s-a întâmplat și descoperă că băiatul a fost legat, pentru a i se citi ”slujba”. Este apelată și ea de un superior, i se zice fără menajamente: „Las-o baltă!” Nimeni nu cunoaște adevărul și nici nu vrea să-l afle, nimeni din adulți nu-l apără pe copil, e pustiu în jurul lui.

Filmul a luat un premiu, mai periferic. Valeriu Andriuță a fost convingător în rolul polițistului, el duce povestea, dar pentru că vrea pensie, una, alta, totul se mușamalizează, se bagă sub preș. Și băiatul, după ce este agresat grav, chiar de se face proces medical, sunt notate toate detaliile, practic rămâne singur, fără sprijin. Dreptatea, adevărul și justiția sunt la fundul mării, nimeni nu manifestă interesul de le scoate la suprafață. Și la zi – e mai bine așa…

Între timp, o veste bună: filmului lansat la Cannes de Emanuel Pârvu i s-a acordat Premiul European de Film Universitar. Abia am primit comunicatul de presă care spune așa: Studenți din toată Europa au ales TREI KILOMETRI PÂNĂ LA SFĂRȘITUL LUMII de regizorul român Emanuel Pârvu pentru Premiul European de Film Universitar (EUFA) 2024, o inițiativă comună a Academiei Europene de Film și FILMFEST HAMBURG. Din octombrie, cinci filme nominalizate au fost vizionate și discutate în 21 de universități din 21 de țări, înainte ca fiecare instituție să-și aleagă filmul preferat. La începutul lunii decembrie, câte un reprezentant al studenților din fiecare universitate a participat la o ședință deliberativă de trei zile la Hamburg pentru a decide Laureatul final. Câștigătorul a fost anunțat la Lucerna, în seara dinaintea ceremoniei de decernare a premiilor filmului european din 7 decembrie.

Argumentele Juriului: „Filmul deconstruiește mecanismele ostracizării, o problemă mondială ce pătrunde în structurile societale și instituționale. Regizorul a folosit cu brio peisajul românesc pentru a portretiza impactul devastator al homofobiei. În pofida deceniilor de activism și a acțiunii politice, comunitățile queer continuă să fie marginalizate de societatea normativă. Filmul invită publicul european să privească dincolo de orizonturile urbane și să reflecteze asupra periferiilor neglijate, unde bigotismul transcende legislațiile, iar umanitatea transcende bigotismul. Scopul acestei inițiative comune a Academiei Europene de Film și FILMFEST HAMBURG este de a implica un publicul tânăr, de a promova ideea europeană, educația pentru cinema și cultura dezbaterii.”

Cannes 77: post-scriptum în zigzag

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Publicăm acest articol în contextul festivalului internațional de film de la Cannes, care se desfășoară în fiecare an, în luna mai, în orașul Cannes situat în sudul Franței. Evenimentul este vizitat în fiecare an de numeroase staruri de cinema. Mulți producători aleg acest prilej pentru a lansa ultimele lor realizări și pentru a vinde drepturile de difuzare distribuitorilor veniți din întreaga lume.

#Editorial #festivalul de la cannes #Larisa Turea

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.