Summitul Consiliului European din 24-25 iunie de la Bruxelles are potențialul de a intra istorie. Aflată la finalul celui de-al patrulea și ultim mandat de cancelar al Germaniei, Angela Merkel urmează să participe joi și vineri la cel din urmă summit european dintr-o lungă și prodigioasă carieră politică în slujba intereselor Germaniei și ale Uniunii Europene, scrie Calea Europeană.
Cu alegerile generale din Germania, la care Merkel a anunțat că nu va mai candida, programate pentru 26 septembrie și cu următorul Consiliu European planificat pentru perioada 21-22 octombrie, summitul de la Bruxelles din zilele următoare ar putea fi ultimul pentru cel mai longeviv lider din Consiliul European, ștafetă pe care le-o va preda premierului maghiar Viktor Orban și premierului olandez Mark Rutte, ambii în funcție din anul 2010.
Supranumită “cancelarul etern” al Germaniei și “doamna de fier” a Europei, Angela Merkel a intrat în cel de-al 16-lea an de când este în fruntea guvernului federal de la Berlin, ea devenind la 22 noiembrie 2005 cel mai tânăr cancelar german și prima femeie în această poziție. În peste un deceniu și jumătate de la preluarea puterii, călcând pe urmele mentorului său Helmut Kohl, Merkel a ajuns cel mai proeminent om politic din Europa și de multe ori a fost privită drept lider al lumii libere. Mai mult, în funcție de durata negocierilor post-electorale pentru constituirea unui nou guvern federal, Merkel are șansa de a-l detrona pe Kohl din poziția neoficială de cel mai longeviv cancelar postbelic al Germaniei.
Lăsând în urmă o moștenire aparte – transformarea eșecului Tratatului Constituțional din 2005 în oportunitatea Tratatului de la Lisabona, gestionarea crizelor economico-financiare și a migrației, salvarea Greciei de la colaps financiar, și brevetarea politică, alături de președintele Franței, a fondului de redresare post-COVID-19, Angela Merkel se va alătura lui Jean-Claude Juncker și altor lideri marcanți în panteonul integrării europene.
Și pentru că istoria reprezintă adesea și rampă favorabilă pentru liderii marcanți, Angela Merkel se va retrage din marea arenă politică europeană la un an distanță de când a preluat și a asigurat, în numele Germaniei, ultima sa președinție semestrială la Consiliul Uniunii Europene, un mandat derulat în timpul celei mai grave crize de la înființarea UE – pandemia de coronavirus – și în cadrul căruia cancelarul german a avut o singură misiune: “să intre în istorie ca un serviciu de succes pentru existența Uniunii Europene, și nu ca o procesiune funerară”.
„Mi-am luat o piatră de pe inimă”, avea să declare Angela Merkel la 11 decembrie 2020, la finalul ultimului Consiliu European al anului, pentru ca în ultimul său mesaj de Anul Nou în calitate de cancelar să afirme că 2020 a fost “cel mai greu an al mandatului meu“, însă “niciodată nu am salutat noul an cu atât de multă speranță”.
Definită inclusiv drept “sprintul” unei “curse de ștafetă”, președinția germană a Consiliului UE a lăsat Uniunii o moștenire incontestabilă.
Arta compromisului și două summituri cruciale
Obținerea unui acord la nivelul șefilor de stat sau de guvern la capătul unui summit maraton, cel mai lung din istorie, a reprezentat semnalul că “Germany’s in town”, Consiliul European din 17-21 iulie fiind deopotrivă prima reuniune fizică a liderilor europeni de la debutul pandemiei și întâiul summit din timpul președinției germane a Consiliului UE. Cei 27 de lideri europeni au aprobat atunci, după patru zile și patru nopți de negocieri, un pachet istoric de relansare economică a Uniunii Europene în urma crizei provocate de coronavirus, un plan de 1.824 de miliarde de euro compus dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro (Next Generation EU) finanțat prin granturi și împrumuturi contractate de Comisia Europeană la un rating foarte bun și un Cadru Financiar Multianual 2021-2027 (CFM) de 1.074 de miliarde de euro. Deci, eficacitate 100% într-o decizie complicată și fără precedent: asumarea unei datorii comune, fie ea și limitată, de Uniunea Europeană în numele statelor membre.
Însă, acest acord a necesitat și o artă a compromisului pe care președinția germană a Consiliului UE s-a văzut nevoită să o asigure după ce Polonia și Ungaria și-au exprimat dreptul de veto la jumătatea lunii noiembrie, generând scenarii fără precedent care ar fi presupus inclusiv lansarea cooperării consolidate, procedură care ar fi permis celorlalte 25 de state membre să adopte bugetul și fondul de redresare fără participarea Budapestei și Varșoviei. Un scenariu dezintegrator pe care Angela Merkel nu și l-ar fi permis, mai ales că unul dintre argumentele sale politice privind viabilitatea proiectului european susține că “pentru ca UE să supraviețuiască, economia sa trebuie să trebuie să supraviețuiască”.
Astfel, concluziile negociate de liderii europeni la summitul din decembrie 2020, în baza compromisului identificat de Germania, subliniază că aplicarea mecanismului de condiționalitate va fi “obiectivă, echitabilă și imparțială” și va asigura un “proces non-discriminatoriu și bazat pe tratament egal între statele membre”. Potrivit declarației negociate de președinția germană, nu va fi luată nicio hotărâre de blocare a fondurilor înainte ca CJUE (Curtea de Justiţie a UE) să se pronunţe în cazul în care o ţară decide să conteste reglementare în cauză.
Salvarea priorității zero a Comisiei Europene
Rolul decisiv jucat de Germania și de Angela Merkel a fost evident și în problema tranziției verzi și a proiectului emblematic al Pactului Verde European, Berlinul salvând prioritatea zero a Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen, primul german în această funcție după cinci decenii.
Astfel, cei 27 de șefi de state sau de guverne din Uniunea Europeană au ajuns în dimineața zilei de 11 decembrie, după aproape zece ore de negocieri și un an întreg de tratative complicate, la un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, unanimitatea fiind întrunită și într-un moment simbolic, la un an de la lansarea de către Comisia Europeană a Pactului Verde European, considerat drept “momentul omului pe Lună” pentru Europa și care are drept scop atingerea neutralității climatice până în anul 2050.
La această suită de rezultate importante mai pot fi adăugate acordul post-Brexit livrat împreună cu Comisia Europeană și echipa de negociere condusă de Michel Barnier și un acord de principiu privind investițiile între UE și China. Cel din urmă acord este momentan blocat în procesul de ratificare, însă a fost definit de Angela Merkel ca o bază bună de pornire în relațiile cu Beijingul, cuprinse între marjele de gândire strategică ale cooperării acolo unde este posibil și ale rivalității sistemice în contextul competiției dintre modelul autocratic al Chinei și cel democratic promovat de SUA și de Uniunea Europeană.
Câteva eșecuri pentru Angela Merkel
În egală măsură, relațiile UE cu China reprezintă și un eșec pentru Germania, deoarece Angela Merkel își dorea un acord mai cuprinzător, nu un acord de principiu asupra unei astfel de înțelegeri. De asemenea, una dintre reuniunile vedetă ale președinției germane a Consiliului UE era programat a fi primul summit UE-27 – China, la Leipzig, însă întrunirea nu a mai avut loc din cauza pandemiei.
De asemenea, președinția germană nu a izbutit să faciliteze un acord al statelor membre privind un nou pact referitor la migrație, din cauza calendarului birocratic, Comisia Europeană venind cu noua propunere în acest sens abia în luna septembrie 2020.
Nu în ultimul rând, un eșec răsunător, și acesta tributar în mare măsură pandemiei de COVID-19, a fost generat de imposibilitatea lansării Conferinței privind viitorul Europei, un demers care potrivit deciziilor europene asumate ar fi trebuit să înceapă în timpul președinției germane, în 2020, și să se încheie, în 2022, în timpul președinției franceze a Consiliului UE. Conferința privind viitorul Europei a debutat, în cele din urmă, la 9 mai 2021, de Ziua Europei, sub egida președinției portugheze a Consiliului UE.
Un alt subiect complicat care va atârna nefavorabil moștenirii lui Merkel este reprezentat de relațiile cu Rusia, în general, și de gazoductul Nord Stream 2, în particular. Deși Germania a fost un susținător al impunerii de sancțiuni împotriva Rusiei după anexarea Crimeei, a co-gestionat formatul Normandia și acordurile de la Minsk privind situația din Ucraina și a definit Moscova drept o provocare și o amenințare, Angela Merkel va lăsa în urma sa un nou gazoduct ruso-german, care va lega Rusia de Europa via Germania și va spori dependența europeană de gazul rusesc, resursă naturală utilizată ca armă geopolitică de către Moscova.
Despărțirea Angelei Merkel de marea scenă politică europeană și internațională a început în această lună, ea participând pentru ultima dată la summit-urile G7 și NATO, structuri și organizații unde, de asemenea, a căpătat o poziție longevivă.
Rămâne de văzut dacă summitul Consiliului European din 24-25 iunie va fi ultimul pentru Angela Merkel, în funcție de negocierile post-electorale din Germania, care debutează în urma alegerilor din 26 septembrie. În schimb, la orizont se întrezărește un alt decor de rămas bun, pe 15 iulie, când Angela Merkel va fi primită la Casa Albă de noul președinte al Statelor Unite, Joe Biden.
