Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

FOTO Din Coca Cola în Добрый Cola! Rușii schimbă numele celei mai cunoscute băuturi

04 Aug. 2022, 10:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Aug. 2022, 10:03 // Actualitate //  Realitatea.md

În Rusia, procesul de înlocuire a importurilor de mărfuri a trecut la un nou nivel. Subdiviziunea Coca-Cola din Federația Rusă – SRL „Coca-Cola HBC Eurasia” – și-a schimbat numele în „Multon Partners” și a început să se ocupe cu rebrandingul băuturilor americane, scrie Unian.

Informația a fost raportată pe Telegram de canalul Mash.

Acum, pe rafturile magazinelor din Rusia, în loc de Coca-Cola, se va vinde „Добрый Cola”, iar în loc de Fanta – „Добрый Orange”. De asemenea, vor apărea și noi arome „tradiționale” – Dushes, Cherry, Lemonade, Mango și Sib Travy.

Federația Rusă a venit cu o denumire nouă și pentru Schweppes, al cărui denumire va fi „Rich тоник”. Totodată, Sprite va dispărea cu totul din comerț, din cauza faptului că nu ar exista cerere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primul lot de băuturi „actualizate” urmează să fie lansat la toamnă.

Mărcile de sucuri „Добрый” și „Rich” au început să fie produse în Rusia încă în anul 1998. În 2005, Coca-Cola a preluat controlul asupra „Multon”, iar acum corporația a lansat procesul de „rusificare” a produselor.

Anterior, restaurantele lanțului McDonald’s au fost redeschise în Rusia sub denumirea „Vkusno i Tocika”

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!