Parcursul european al Republicii Moldova devine mai solid atunci când statul reușește să explice riscurile fără să adâncească temerile oamenilor.
Subiectul securității a revenit în prim-plan după discuțiile privind dezvoltarea capacităților de producere a dronelor și a sistemelor antidronă în Republica Moldova.
Pentru instituții, explicația este relativ clară: războiul este aproape, incidentele cu drone nu mai sunt o realitate îndepărtată, spațiul aerian trebuie protejat, iar infrastructura critică nu poate depinde doar de speranța că riscurile vor ocoli țara.
În spațiul public, însă, același mesaj ajunge repede într-o altă zonă de percepție. „Moldova se militarizează?”, „Suntem atrași într-un război?”, „Ce se întâmplă cu neutralitatea?” – sunt întrebări care apar aproape automat atunci când securitatea este asociată cu drone, apărare sau noi capacități militare.
Pentru publicul proeuropean, aceste reacții pot părea previzibile. Uneori chiar sunt alimentate politic sau propagandistic. Dar nu toate pot fi tratate ca manipulare. În spatele lor există și o oboseală reală: oboseala unei societăți care trăiește de ani buni lângă război, într-un flux continuu de alerte, declarații dure și vești neliniștitoare.
Aici se vede una dintre vulnerabilitățile comunicării publice din Moldova.
Autoritățile vorbesc despre protecție. Oponenții traduc mesajul prin „atragere în război”. Iar o parte din oameni nu mai aud nici explicația tehnică, nici disputa politică, ci doar încă un motiv de teamă.
În asemenea condiții, securitatea nu poate fi comunicată doar prin limbajul amenințărilor. Nu este suficient să spui că există un pericol. Trebuie explicat ce anume este protejat, de ce este necesară o soluție, unde sunt limitele ei, cine o controlează și cum se leagă toate acestea de viața de zi cu zi.
Pentru că oamenii nu trăiesc în strategii de securitate. Ei trăiesc în case, sate, orașe, afaceri, familii și planuri pentru ziua de mâine. Dacă statul vorbește despre apărare, mesajul trebuie să fie limpede: nu este vorba despre militarizarea societății, ci despre protejarea spațiului în care viața poate continua normal.
Această diferență este importantă și pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Integrarea europeană nu se construiește doar prin reforme, negocieri, investiții și modernizarea instituțiilor. Ea depinde și de capacitatea statului de a explica schimbarea într-un mod în care mai mulți oameni se pot regăsi. Nu doar cei deja convinși, ci și cei care ezită, se tem sau privesc deciziile publice prin experiențe și spații informaționale diferite.
A recunoaște aceste frici nu slăbește direcția europeană. O face mai rezistentă. Un proiect de țară devine stabil atunci când nu lasă frica să fie confiscată de cei care vor să blocheze orice schimbare.
În domeniul securității, miza este și mai mare. Moldova nu are nevoie de panică, de retorică militară sau de o societate ținută permanent în stare de mobilizare emoțională. Dar nici nu poate deveni mai sigură prin tăcere sau prin evitarea discuțiilor dificile.
Întrebarea nu este doar dacă Republica Moldova are nevoie de drone sau sisteme antidronă. Întrebarea este cum explicăm securitatea astfel încât oamenii să audă protejarea vieții pașnice, nu apropierea războiului.
Dacă securitatea este explicată numai prin pericole, crește frica. Dacă este explicată prin ceea ce apără – case, drumuri, infrastructură, spațiu aerian, predictibilitate, viață normală – poate crește încrederea.
Iar în Republica Moldova de astăzi, încrederea nu este un detaliu de comunicare. Este parte din reziliența țării.
Alexandr Bejenari, expert în comunicare strategică
