Vizita în Europa a președintelui american Joe Biden a creat premizele unei abordări unitare a Rusiei, Chinei și autocrațiilor, în general. Cu diferențe de nuanță, cu abordări definitorii pentru interesele naționale, dar cu un summum de abordări comune ale democrațiilor globale, abordări situate pe linia multilateralismului real, a cooperării euro-atlantice și a conjugării opțiunilor democrațiilor, cu observația clară a jocului pe roluri și a unei convergențe euro-atlantice. Unele dintre elementele de detaliu ale viitoarei abordări comune nu au fost definitivate, grupuri de lucru au fost înființate în cadrul summit-ului UE-SUA, însă liniile mari s-au decantat și sunt clare.

Dacă pe relația transatlantică, lucrurile se concretizează fără drept de apel, acest tip de unitate are repercusiuni și efecte pe tot întinsul globului. Și unde ar putea fi incidența acestor decizii comune mai importantă decât în spațiul Estului european, în noile state independente – li se tot spune „noi”, deși împlinesc 30 de ani de independență și ele în august – fostele state unionale situate între granița de Est a UE și NATO și Federația Rusă. Toate marcate de conflicte înghețate sau prelungite orchestrate de Rusia, toate cu impact major al politicilor ruse de „apărare a rușilor, rusofonilor și compatrioților”, orice ar însemna aceste concepte relativizate chiar de Moscova, fără relevanță internațională.

Dacă în privința Rusiei, există un anumit nivel de înțelegere a situației, raportarea la regulile democratice și ale statului de drept nu mai sunt discutabile. E de ajuns să vedem impactul lipsei unor reforme într-un stat ca Ucraina, chiar cuprins de război și aflat după anexarea ilegală a Crimeii. Ideea de reformă și reproșurile pentru stagnarea combaterii corupției și a edificării statului de drept au fost pe buzele lui Anthony Blinken și atunci când a venit să asigure Kievul de sprijin iar trupele ruse erau masate la frontierele estice, în Marea Azov, strâmtoarea Kerci și Marea Neagră sau peninsula ocupată Crimeea. La fel de dură a fost reacția și în privința multiplelor modificări și relativizări ale regulilor democratice la Tbilisi, inclusiv după angajarea președintelui Consiliului European, Charles Michel, și realizarea unui acord între putere și opoziție, sau măcar o parte a opoziției. Referința la reforme nefăcute sau incomplete a rămas pe masă.

La Chișinău, speranța schimbării și a cuceririi depline a puterii pro-europene pare îndreptățită. O arată toate cele mai recente sondaje de opinie. Cu riscul de a lăsa în afara Parlamentului orice altă formațiune unionistă, pro-românească, pro-europeană de orice fel, PAS, partidul pro-prezidențial, va îngloba și opțiunile care lipsesc astăzi din spectrul politic, în viitorul Parlament, tocmai pentru că, prin polarizare, a preluat în noua majoritate solidă toate aceste voturi. Construcția unor partide mai concentrate pe fiecare dintre aceste direcții va fi, poate, o problemă a viitorului. Însă raportarea la orientarea strategică, nu!

Problema orientării strategice pro-occidentale trebuie tranșată de la început. Și a alegerii democrație versus autoritarism. Și a opțiunii pentru stat de drept și combaterea corupției. Cu riscul unor alegeri costisitoare, ele trebuie făcute de la început. În acest context, abordarea UE și SUA în raport cu Rusia este inevitabilă, ca piatră de temelie a definirii relațiilor viitoare. Cu particularitățile spațiului în care ființează Republica Moldova, cu nuanțele de rigoare în raport cu populația rusă și nostalgic sovietică sau a celei separatiste din regiunea nistreană, opțiunea trebuie făcută clar, explicit și fără echivoc.

Dar dacă despre opțiunea strategică și alegerea în privința Rusiei sunt discuții făcute de ceva vreme, nu același tip de dezbatere a existat în privința Chinei. Republica Moldova are o abordare mai degrabă favorabilă în raport cu China. Postura partidelor comuniste care au condus la Chișinău, odinioară, și la Beijing, chiar și astăzi, au făcut ca să existe elemente de cooperare, deschidere și împrumuturi, anumite desfaceri de produse și piață pentru chinezisme, ba chiar și înclinația oamenilor pentru produse mai ieftine, pe care să și le permită, au conturat această complexitate. Cât despre Tiraspol, ultima oară când am fost, acesta era un adevărat ChinaTown, cu produse aduse prin contrabandă, în cea mai mare parte, prin Odessa și Ilishiovsk și vândute în regiunea separatistă, dar transportate și mai departe, în Republica Moldova, fără taxe, sau unele ajungând chiar și în România.

Noile poziționări în privința Chinei reclamă o revizuire completă a situației schimburilor și a împrumuturilor făcute pe filieră chineză. Vladimir Voronin împrumutase, la un moment dat, vreun miliard de dolari de la China, cu tam tam. Sper că sunt bine identificați acești bani în datoria publică și că sunt evaluate consecințele acestora sau a altor împrumuturi ulterioare. Sigur, Republica Moldova nu este un spațiu prea important, dar precedentele Sri Lanka și Muntenegru trebuiau să fie învățătură de minte și până la constituirea unei abordări comune a Chinei, de pe poziții democratice occidentale.

Perspectiva însă va fi mult mai dură și mai directă, reclamând poziționări și alinieri și pe această dimensiune, și în privința respectării drepturilor de autor ale produselor distribuite și pe alte dimensiuni ale comerțului cu China. Cam ca în cazul impozitării companiilor multinaționalelor la nivel global, în spațiile unde fac profiturile și vânzările – potrivit ultimei rezoluții a G7 – și în privința companiilor și produselor chineze, abordările și alegerile care trebuie făcute se apropie cu pași mari. Iar Republica Moldova trebuie să se pregătească din timp și pe această direcție, în perspectiva noilor reglementări democratice care vor avea relevanță globală.

Sursa: deschide.md

#Iulian Chifu #Moldova #Rusia #UE

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.