Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

29 august 2026

Voci excepționale, duete superbe și faimoasa „O solo mio” au răsunat la Festivalul VinOpera

06 Sept. 2023, 11:19
 // Categoria: Commercials // Autor:  Realitatea.md
06 Sept. 2023, 11:19 // Commercials //  Realitatea.md

Prima zi de toamnă a început cu concertul de gală de la Castel Mimi, unde au participat reprezentanți ai conducerii țării, dar și ai misiunilor diplomatice, printre care ambasadorul României, al Statelor Unite și al Uniunii Europene la Chișinău.

Orchestra Operei Naționale a României și cea a Filarmonicii Naționale de la Chișinău au fost conduse de marele dirijor român Daniel Jinga. Pe scena de la Castel Mimi, au urcat marii soliști de operă de pe ambele maluri ale Prutului: Iordache Basalic, Mădălina Barbu, Lilia Istrati și Dumitru Mîțu.

VinOpera s-a încheiat cu renumita „O sole mio”, interpretată de toţi cei patru artişti. Prestația a fost aplaudată în picioare de o mie de spectatori.

Pe lângă interpretările solo, publicul a fost încântat să urmărească duetele formate din vocile Liliei Istratii şi a tenorului Dumitru Mîţu, interpretând „Lippen schweigen” de Franz Lehár. „Chitarra romana” de Eldo Di Lazzaro şi „Funiculì, Funiculà” de Luigi Denza, ce au sunat spectaculos prin vocile lui Iordachi Basalic şi Dumitru Mîţu.

Organizatorul evenimentului, fundația Constantin Mimi, a oferit dirijorului și soliștilor, trofeul VinOpera, în semn de înaltă apreciere și mulțumire pentru participarea la festival.

„Suntem mândri că deja a devenit o tradiție să adunăm, aici, la Castel Mimi, iubitorii de artă, cultură și vinuri excelente. VinOpera este mai mult decât un festival de muzică clasică, este dovada faptului că împreună putem face lucruri mari, că putem crește și dezvolta parteneriate sustenabile, că putem promova valori importante și că putem să ne promovăm cu mândrie țara”, a precizat Cristina Frolov.

La eveniment a fost prezent și secretarul de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu.

„Dorim ca Festivalul de muzică clasică VinOpera să devină o constantă și o tradiție în Republica Moldova. Un eveniment care să fie un punct de referință în calendarul cultural și care să aducă împreună oameni de pe ambele maluri ale Prutului pentru a împărtăși și celebra ceea ce ne unește, cultura noastră comună, limba română, tradițiile și obiceiurile”, a spus Adrian Dupu.

Amintim că Festivalul a debutat pe 30 august, cu un recital la Varniţa, susţinut de „Gândul Mâţei Band” şi Ansamblul Etnofolcloric „Plăieşii”.

Pe 31 august, la Bulboaca, locuitorii din regiune, dar şi toţi doritorii, au putut participa la un concert, ce s-a desfășurat în preajma gării de trenuri și care a îmbinat melodiile la nai, în interpretarea lui Constantin Moscovici, cu vocile tinerei interprete Andreea Josan şi a surorii maestrului Nadejda Moscovici. Seara s-a încheiat cu un recital susţinut de Felicia Dunaf şi „Dunaff Band”.

Apogeul Festivalului VinOpera a avut loc pe 1 septembrie, la Castel Mimi, cu un concert simfonic grandios.

Toţi spectatorii veniți la festival au putut participa şi la Vernisajul Vinului, unde micii producători „Minis Terrios”, „Casa Vinicolă Luca”, „Gogu Winery” şi „Vinăria Nobilă” şi-au expus vinurile şi le-au propus spre degustare.

Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera a fost acoperit în totalitate datorită energiei solare, produse la Castel Mimi, care în ultimii ani a făcut eforturi colosale pentru a produce energie regenerabilă, prin montarea panourilor solare pe domeniul vinăriei.

În total, în cadrul celor trei evenimente desfăşurate la Varniţa, Bulboaca şi la Castel Mimi au participat peste 3500 persoane.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 12:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 12:40 // Slider //  Realitatea.md

Numărul copiilor diagnosticați cu miopie și aflați în evidența medicilor a crescut în prima jumătate a anului 2026, în Republica Moldova. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), dacă în primele șase luni ale anului trecut erau înregistrate 3.538 de cazuri, în aceeași perioadă din 2026 numărul acestora a ajuns la 3.642.

Astfel, în decurs de un an, numărul copiilor cu miopie aflați în evidență a crescut cu 104 cazuri, ceea ce reprezintă o majorare de aproximativ trei la sută.

Ce pot face părinții pentru a proteja vederea copiilor

Specialiștii recomandă câteva măsuri simple care pot contribui la menținerea sănătății ochilor copiilor:

Mai mult timp petrecut în aer liber. Copiii ar trebui încurajați să petreacă zilnic timp afară, deoarece expunerea la lumină naturală este asociată cu un risc mai mic de apariție și progresie a miopiei.

Pauze regulate de la ecrane și activități de aproape. La fiecare aproximativ 20 de minute, copilul poate privi timp de 20 de secunde la o distanță de cel puțin 6 metri — regula „20-20-20”.

Distanță corectă față de carte, caiet și ecran. Nu este recomandat ca cei mici să țină materialele foarte aproape de ochi.

Iluminare bună. Temele și lectura ar trebui făcute într-un spațiu bine iluminat, evitând cititul în condiții de întuneric sau lumină insuficientă.

Limitarea timpului recreațional petrecut pe telefon, tabletă și computer. Important este nu doar timpul în fața ecranului, ci și faptul că perioadele lungi de lucru la distanță mică solicită ochii.

Controale oftalmologice regulate. Părinții nu ar trebui să aștepte apariția unor probleme evidente de vedere. Un consult este important mai ales dacă în familie există cazuri de miopie.

Atenție la semnele de alarmă. Dacă un copil mijește ochii, se apropie foarte mult de televizor sau de carte, are dureri de cap, își freacă frecvent ochii ori întâmpină dificultăți la citirea de la distanță, este indicat un consult oftalmologic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!