Victor Pelin
pentru IPN

„Altminteri, recentele crize politice din statele așa-zisei Uniuni Economice Eurasiatice își vor găsi ecoul și în Republica Moldova. Pentru aceasta a și fost elaborat conceptul destabilizării spațiului post-sovietic…”

Revenirea la zonele de influență prin haos și destabilizare…

În 2021 spațiul post-sovietic a fost bântuit de mai multe crize de ordin politic, economic, pandemică, energetic etc. Anul 2022 se anunță a fi unul cu provocări mult mai periculoase. După toate aparențele, acest an va fi al crizelor geopolitice, care vor adânci efectele crizelor anului precedent. Agenda pentru anul 2022 a fost prefigurată încă în noiembrie 2021 de către ex-consilierul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, inventatorul și promotorul conceptului democrației suverane – Vladislav Surkov. Ideologul respectiv și-a intitulat manifestul programatic: Unde s-a adăpostit haosul? Dezasamblarea stabilității, argumentând că de dragul stabilității politice din Rusia, aceasta din urmă ar trebui să-și destabilizeze vecinii, exportând haosul în fostele republici sovietice, care ar urma să fie supuse controlului fostei metropole. Așadar, justificarea instaurării regimului autoritar al așa-zisei democrației suverane, trebuie să devină restabilirea măreției Rusiei imperiale prin intermediul extinderii controlului asupra spațiului ex-sovietic. Clar, fără echivocuri și pe înțelesul tuturor.

Conceptul imperialist al ideologului lui Putin este unul, oarecum, nostim, deși foarte periculos. Folosind termeni științifici, se recurge la extinderea aplicării unor concepte teoretice, precum apariția ordinii din haos, elaborate pentru descrierea fenomenelor caracteristice materiei neînsuflețite, asupra fenomenelor social-politice. În mod premeditat, sau poate din prostie, se face abstracție de faptul că societățile umane nu sunt ansambluri mecanice de particule neînsuflețite, ci structuri ierarhizate constituite din oamenii vii, cu emoții, interese și aspirații conștientizate, diferite de cele ale Rusiei. Scopul acestei manipulări ieftine este convingerea opiniei publice că reflexele imperialiste rusești au la bază o fundamentare științifică solidă. Pentru a-și justifica conceptul, ideologul imperialist ne aduce următorul exemplu: “Tehnologiile imperiale sunt și astăzi eficiente, când imperiile sunt redenumite superputeri. Anexarea Crimeii este un exemplu viu al consolidării societății prin intermediul haosului din țara vecină”.

Astfel, ne convingem că, utilizând procedee primitive de aruncare a prafului în ochi prin intermediul unor construcții pseudo-științifice, se justifică pretențiile imperialiste care, chipurile, ar fi absolut naturale și imposibil de evitat. În acest context, la distanță de doar aproximativ o lună de la lansarea conceptului de destabilizare a spațiului ex-sovietic, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Rusiei, de o manieră ultimativă, a făcut publice pretențiile oficiale asupra spațiului post-sovietic, insistând și pe finlandizarea Europei Centrale și de Est. În acest sens, Rusia le-a propus SUA și NATO revenirea, de fapt, la zonele de influență, după modelul de la Yalta și Potsdam. Conform pretențiilor menționate, SUA și NATO ar trebui să-i ofere Rusiei garanții de securitate și condiții confortabile în procesul de export al haosului în republicile post-sovietice pentru a le destabiliza și a le supune ulterior intereselor sale. Caracterul ultimativ al inițiativelor rusești a fost confirmat prin amenințarea de a recurge la măsuri militare și tehnico-militare, dacă SUA și NATO nu vor satisface revendicărilor formulate.

Răspunsul Occidentului la pretențiile imperialiste

Deja la 10 ianuarie 2022, la Geneva, reprezentanții Rusiei și SUA au purtat negocieri pe marginea propunerilor rusești. Un comunicat de presă extrem de sobru al MAE al Rusiei, ne lasă să înțelegem că pretențiile Rusiei nu sunt agreate de administrația americană: “Partea rusă a subliniat necesitatea asigurării caracterului legal, obligatoriu din punct de vedere juridic al garanțiilor relevante, în special, inadmisibilitatea extinderii NATO”. Asta-i tot ce a putut obține Rusia la negocieri – să-și reitereze pretențiile, abținându-se de la șantaj.

Pe de altă parte, reprezentantul SUA la negocierile de la Geneva, a explicat mult mai detaliat atitudinea autorităților americane față de ultimatul Rusiei:

este straniu că Rusia cere garanții de securitate pe fundalul dislocării a peste 100 mii de militari de-a lungul granițelor Ucrainei, după ce a invadat această țară în 2014 și continuând să alimenteze războiul din Donbass, unde au fost curmate deja peste 14 mii de vieți omenești;
acțiunile Rusiei sunt cele care tocmai provoacă o nouă criză nu numai în raport cu Ucraina, ci și pentru întreaga Europă. O țară nu poate schimba granițele alteia cu forța, nici nu poate dicta termenii politicii externe a unei alte țări sau nu poate interzice unei alte țări să-și aleagă propriile alianțe;
dacă Rusia va invada Ucraina, vor exista costuri semnificative și mult peste cele cu care s-a confruntat după 2014 etc.

De asemenea, reprezentantul SUA a ținut să menționeze că, raportându-se la pretențiile Rusiei, țara sa pornește de la principiile de bază ale sistemului internațional, pe care Rusia le-a agreat anterior, de-a lungul anilor. Totuși, în pofida atitudinii ferme, SUA își dorește un eventual progres real prin intermediul diplomației, iar progresul râvnit poate avea loc doar într-un climat de detensionare, nu de escaladare, urmând ca Rusia să se angajeze serios în negocieri diplomatice, axate pe detensionarea situației pe care a tensionat-o în mod deliberat.

În contextul menționat, urmează să aibă loc și alte negocieri ale reprezentanților Rusiei cu NATO, precum și pe platforma OSCE. Totuși, deja e clar că poziția exprimată de SUA va fi cea de bază, care va fi doar detaliată și ajustată în cadrul negocierilor menționate. În astfel de circumstanțe, dacă demersurile imperialiste ale Rusiei nu reprezintă un bluf banal, ar trebui să ne așteptăm în acest an la realizarea amenințărilor de recurgere la măsuri militare și tehnico-militare pentru atingerea pretențiilor anunțate de destabilizare a spațiului post-sovietic.

Concluzii

Este o axiomă că regimurile autoritare și corupte se văd nevoite să recurgă la tensionarea relațiilor cu vecinii. Acest gen de acțiuni sunt necesare pentru justificarea măsurilor represive în raport cu proprii cetățeni. Cele mai elocvente exemple, în acest sens, le avem pe față chiar în prezent. Regimul lui Lukașenko din Belarus a recurs recent la provocări extrem de periculoase la hotarele Poloniei și Lituaniei, provocând o criză umanitară cu exploatarea refugiaților din Asia Mijlocie. Actualmente, regimul autoritar din Kazahstan minte opinia publică că ar exista unui atac terorist din exterior la adresa acestei țări pentru a justifica intervenția militară rusească, invitată să salveze un regim oligarhic și corupt. Deci, nu e de mirare că regimul președintelui Putin, după ce a nimicit orice opoziția din propria țară, reprimând cu cruzime drepturile cetățenești, își caută legitimitatea prin invocarea unui presupus pericolul extern din partea Ucrainei, NATO, SUA etc.

În circumstanțele invocate, este evident că destabilizarea Republicii Moldova se va încerca a fi realizată prin intermediul dependenței energetice de Rusia și prin eventualele provocări din partea regimului separatist de la Tiraspol. Autoritățile Republicii Moldova și clasa politică ar trebui să-și formuleze foarte clar atitudinile față de pretențiile Rusiei de a destabiliza situația din regiune, întreprinzând toate măsurile necesare pentru a rezista. Altminteri, recentele crize politice din statele așa-zisei Uniuni Economice Eurasiatice își vor găsi ecoul și în Republica Moldova. Pentru aceasta a și fost elaborat conceptul destabilizării spațiului post-sovietic.

#opinie #probleme geopolitice #Republica Moldova

Iranul discută tot mai intens posibilitatea de a-și schimba doctrina nucleară și de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), acordul internațional care urmărește împiedicarea răspândirii armelor atomice. Unii parlamentari iranieni susțin că țara ar trebui să își dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra de Statele Unite și Israel. Alți oficiali avertizează însă că o asemenea decizie ar putea provoca noi conflicte, relatează antena3.ro.

Deși rezultatul alegerilor parlamentare din SUA pare să fi redus, cel puțin pentru moment, riscul unui nou atac de amploare al americanilor și israelienilor asupra Iranului, programul nuclear al Teheranului continuă să provoace dispute.

Statele Unite și Israelul au făcut din împiedicarea Iranului de a dezvolta arme nucleare unul dintre principalele obiective ale războiului împotriva acestei țări.

În Iran, această situație a reaprins discuțiile despre necesitatea schimbării strategiei nucleare a țării.

Kamran Ghazanfari, membru al Parlamentului iranian, a declarat vineri pentru Euronews că dezvoltarea armelor nucleare este mult mai importantă pentru Iran decât combaterea a ceea ce el numește „propaganda americană și israeliană împotriva Republicii Islamice”.

„Când America și regimul sionist ne-au amenințat în repetate rânduri cu folosirea armelor nucleare, nu putem rămâne indiferenți, pentru că este o amenințare care vizează întregul popor iranian și însăși existența noastră”, a declarat parlamentarul.

Acesta susține că Iranul trebuie să fie pregătit să răspundă unui eventual atac nuclear și că nu se poate baza pe presupunerea că adversarii săi nu vor folosi asemenea arme.

Un parlamentar iranian cere dezvoltarea armelor nucleare: „Trebuie să creăm o putere de descurajare”

Ghazanfari a cerut conducerii Iranului să reanalizeze doctrina nucleară a țării, astfel încât Statele Unite și Israelul să știe că un eventual atac nuclear ar putea primi un răspuns similar.

„Trebuie să revizuim doctrina nucleară a Republicii Islamice, astfel încât inamicul să știe că, dacă încearcă un atac nuclear împotriva Iranului, se va confrunta cu un răspuns pe măsură”, a afirmat acesta.

Parlamentarul a invocat faptul că, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, statele care dețin arme nucleare au evitat să le folosească unele împotriva celorlalte, de teama unui atac de represalii.

În opinia sa, Iranul ar trebui să își dezvolte o capacitate asemănătoare de descurajare nucleară. Ghazanfari consideră că lipsa submarinelor nucleare sau a bombardierelor capabile să transporte asemenea arme nu ar reprezenta un obstacol decisiv, deoarece focoasele nucleare ar putea fi transportate și cu rachete.

Nu toți politicienii iranieni sunt însă de acord cu această abordare.

Heshmatollah Falahatpisheh, fost parlamentar iranian, a declarat pentru Euronews că simpla deținere a câtorva focoase nucleare nu ar garanta securitatea Iranului.

„Descurajarea nucleară are trei componente: deținerea unei bombe atomice, un echilibru nuclear de descurajare și capacitatea de a aplica lovitura finală. Cei care cred că descurajarea nucleară poate fi creată doar prin deținerea unei bombe atomice se înșală”, a explicat acesta.

Fostul parlamentar a precizat că nu știe dacă Iranul deține sau nu arme nucleare. Din informațiile pe care le avea, programul nuclear iranian era unul pașnic, iar eventualele sale dimensiuni militare fuseseră abordate în cadrul acordului nuclear din 2015, cunoscut sub numele de JCPOA, pentru ca dosarul Iranului să fie scos de sub incidența Capitolului VII al Cartei ONU.

Falahatpisheh consideră că strategia militară a Iranului se bazează în continuare pe arme convenționale și că aceasta s-a dovedit destul de eficientă.

El a comentat și declarațiile secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Mohsen Rezaei, care afirmase că Iranul „are anumite lucruri”. Fostul parlamentar spune că este puțin probabil ca oficialul să se fi referit la o bombă atomică.

Ghazanfari interpretează însă declarația diferit și consideră că Rezaei a făcut aluzie la o „armă specială”, nu la una obișnuită.

Iranul discută retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară

În paralel cu dezbaterea despre dezvoltarea armelor atomice, mai mulți parlamentari iranieni încearcă să obțină retragerea oficială a țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Acordul internațional are ca scop împiedicarea răspândirii armelor nucleare și a tehnologiilor folosite pentru fabricarea lor.

Kamran Ghazanfari susține că schimbarea doctrinei nucleare a Iranului s-ar fi produs deja în practică, iar parlamentarii încearcă acum să obțină și modificarea poziției oficiale a țării.

„În Parlament urmărim și retragerea din TNP. Anul trecut, unii membri ai conducerii Parlamentului au blocat acest demers, dar deputații continuă să facă presiuni pentru ca proiectul să ajungă în plen”, a declarat Ghazanfari.

Fostul parlamentar Heshmatollah Falahatpisheh avertizează însă că ieșirea din tratat ar putea pregăti terenul pentru noi războaie împotriva Iranului.

„Discuția despre retragerea Iranului din TNP nu servește intereselor naționale ale Iranului, deoarece ieșirea din tratat echivalează cu ascunderea unei părți a programului nuclear iranian”, a declarat acesta pentru Euronews.

Potrivit fostului parlamentar, relația Iranului cu tratatul este deja grav afectată, iar decizia privind continuarea participării depinde în mare măsură de evoluția relațiilor dintre Teheran și Washington.

Falahatpisheh a mai spus că proiectul parlamentarilor privind retragerea în procedură de maximă urgență nu a primit aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională. În caz contrar, acesta ar fi fost deja discutat în plenul Parlamentului.

Dezbaterea s-a extins și la alte instituții importante ale statului iranian.

Joi, Adunarea Experților, organismul responsabil cu supravegherea activității conducerii supreme a Iranului, a cerut analizarea posibilității retragerii din Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Într-un comunicat, instituția a susținut că examinarea acestei opțiuni, revizuirea doctrinei de apărare și dezvoltarea capacităților de descurajare au devenit o necesitate inevitabilă și o cerere la nivel național.