Radu Magdin,
analist român global
pentru DW.com

Pentru a asigura un sprijin mai mare pentru o pace justă în Ucraina, Radu Magdin scrie că țările care susțin Ucraina în fața agresiunii ruse trebuie să recadreze narațiunea a ceea ce înseamnă războiul pentru întreaga lume. Războiul din Ucraina rămâne un subiect de importanță existențială în Europa Centrală și de Est. Ca răspuns la toți cei – în special în Europa de Vest – care au simțit că Europa de Est este prea obsedată de Rusia, războiul lui Putin a validat preocupările de securitate ale flancului estic al NATO.

De sus în jos, conflictul a adus o înțelegere comună a cauzelor războiului, precum și o mai mare unitate și solidaritate. Deciziile adoptate în ultimul an au consolidat percepția că fiecare centimetru din teritoriul NATO este protejat, deși lucrurile sunt mult mai complicate, din punct de vedere al securității, pentru țări precum Moldova și Georgia.

Occidentul este acum mai pregătit să facă față Rusiei decât acum un an. În acest context, dezbaterea-cheie din ultimele luni a fost despre cât de mult va dura acest consens comun Est-Vest în Europa, în special în rândul publicului larg.

Aș susține că, în timp ce lucrează activ pentru a păstra unitatea și un sentiment reînnoit al scopului, țările G7, NATO și Uniunea Europeană ar trebui să recunoască puterea alianțelor lor și să-și concentreze eforturile de comunicare strategică acolo unde pot face cu adevărat diferența. În ceea ce privește strategia și comunicarea, ar trebui să fim de partea ofensivei.

Occidentul este prea preocupat de „oboseala de război”

Sincer vorbind, Occidentul este prea preocupat de „oboseala de război” în cadrul propriilor societăți și ar trebui, în schimb, să caute să atragă sprijin din partea restului lumii pentru o pace justă în Ucraina și o ordine globală bazată pe reguli.

Datele arată că oboseala de război nu este în prezent un fenomen la fel de problematic în Occident pe cât ar putea sugera discursul public. Deși există câteva voci care cer o scădere a ajutorului american și european pentru Ucraina, se pare că liderii occidentali au făcut suficient pentru a asigura sprijinul continuu.

Sprijin în continuare pentru Ucraina în Europa și SUA

Sondajele indică faptul că, în ciuda mai multor preocupări republicane, sprijinul politic pentru Ucraina în SUA rămâne bipartizan, iar opinia publică rămâne în mare parte neschimbată. Nu există niciun indiciu că SUA își vor reduce ajutorul acordat Ucrainei.

În mod similar, sondajele din UE comandate de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) indică, de asemenea, o continuare a sprijinului pentru Ucraina și o creștere a convingerii europenilor că pacea este posibilă doar cu o victorie ucraineană.

În general, războiul pare să fi consolidat Occidentul. Acest lucru nu înseamnă că liderii ar trebui să lase mingea și să ignore opinia publică. Discursurile recente ale liderilor-cheie occidentali au întărit ideea că Occidentul va sprijini Ucraina atâta timp cât este nevoie, deși există argumente întemeiate că dimensiunea sprijinului și viteza livrării militare vor fi, de asemenea, esențiale pentru succesul ucrainei.

Țările non-occidentale văd războiul ca pe o problemă europeană

Ceea ce este cel mai frapant la încadrarea actuală a problemei este că războiul este descris ca fiind despre „democrații versus autocrații”, „Est versus Vest”, protejarea ordinii mondiale liberale și apărarea securității europene.

Deși această încadrare este corectă din punct de vedere faptic și s-a dovedit utilă în unirea Occidentului împotriva Rusiei și în sprijinirea Ucrainei, nu a contribuit la creșterea sprijinului pentru Ucraina la nivel global. Există o percepție în creștere și îngrijorătoare că în Asia, America de Sud și Africa, puținilor oameni le pasă cine câștigă războiul ilegal al lui Putin.

Animozitate față de Occidentul „intervenționist”

Sondajele ECFR (Consiliul European pentru Relații Externe) arată că țările non-occidentale simt în mod predominant că SUA și UE sprijină Ucraina pentru a apăra dominația occidentală. Mai mult, două treimi din populația lumii trăiește în țări care sunt fie neutre, fie înclinate spre Rusia în ceea ce privește războiul din Ucraina.

Acesta este cazul, deoarece mulți nu vor să vadă un conflict mai mare între SUA și Europa, pe de o parte, și Rusia și China, pe de altă parte. Mai mult, ei consideră că este probabil să apară o ordine mondială multipolară, să mențină un anumit grad de animozitate față de Occidentul „colonial” sau „intervenționist”, nu sunt democrații sau nu sunt interesați să intre într-un „război european”.

Este timpul de schimbat narațiunea?

Principala problemă rămâne poziția țărilor non-occidentale și faptul că restul lumii tinde să perceapă războiul Rusiei împotriva Ucrainei ca pe o problemă de securitate europeană limitată.

Din acest motiv, liderii politici ai acelor țări care susțin Ucraina trebuie să recadreze narațiunea a ceea ce înseamnă acest conflict pentru lume, rămânând în același timp suficient de agile pentru a menține sprijinul dintre țările UE, NATO și G7. Această reîncadrare ar trebui, după părerea mea, să acopere cel puțin trei dimensiuni.

Regulile globale contează

În primul rând, noua narațiune ar trebui să sublinieze principiile Cartei ONU și securitatea pentru toate țările. Regulile globale – cum ar fi integritatea teritorială, respectul pentru frontierele recunoscute la nivel internațional, neamestecul în afacerile interne ale altui stat și neutilizarea forței – contează. Este vorba despre respectarea reciprocă ca țări cu drepturi egale conform dreptului internațional.

Comunitatea internațională a evoluat pentru a rezolva disputele prin mijloace politice, diplomatice sau legale, nu prin război. Sistemul internațional nu ar trebui să permită un astfel de război pentru siguranța și securitatea fiecărei țări. Ordinea globală actuală ar putea fi ajustată pentru a promova o mai mare egalitate și reguli echitabile.

Ucraina contează

În al doilea rând, nu este vorba despre SUA sau Occident, ci despre Ucraina. Ucraina contează. Multe țări au ales să se distanțeze de coaliția de sprijin condusă de SUA sau nu vor să ia partid într-un conflict între SUA și Europa, precum și între Rusia și China, fie pentru că nu vor să fie prinși la mijloc. , sau din cauza propriilor interese naționale și experiențe istorice, inclusiv cu țările europene.

Este vorba despre Ucraina, o țară care în 1994 a renunțat la arsenalul nuclear și și-a pus securitatea în mâinile comunității internaționale; o țară care, ca multe altele, a vrut să-și urmeze propriul drum, dar a fost invadată și și-a văzut cetățenii uciși în acte îngrozitoare. Nu este vorba de a lua parti politice, ci de a susține capacitatea unei țări de a fi liberă să-și aleagă propriul destin. Acest accent pe libertatea de alegere ar trebui să rezoneze în multe țări care au luptat din greu pentru independența lor.

Oamenii contează

În al treilea rând, securitatea umană contează. Oamenii contează. Cel mai important fapt rămâne că mulți civili suferă, au fost uciși, violați, strămutați și se confruntă cu insecuritatea alimentară și a sănătății. Lumea trebuie să se concentreze asupra acestor oameni și a ceea ce au suferit.

Într-o lume în care luptăm pentru a elimina acest gen de probleme, care din păcate încă există în mari părți ale lumii, nu trebuie să permitem ca situația să se deterioreze. Beneficiarii finali ai securității nu sunt europenii, rușii, Occidentul sau Estul, ci oamenii din întreaga lume.

Dacă orice alte implicații politice descurajează țările să ia atitudine, acesta este argumentul final: trebuie să luăm atitudine de dragul umanității și al păcii.

Articolul original, scris în limba engleză, poate fi citit aici.

#PACE #razboi #Ucraina

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.