Prima victimă a oricărui război pare să fie adevărul, a doua dreptul internațional, dar sâmbătă dimineață, din nefericire, victimele au fost 260 de tineri a căror singură vină este că se aflau la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Unii au murit executați, alții și-au găsit refugiu într-o livadă din apropierea concertului la care participau. Imaginile de o violență rară, cu civili împușcați, maltratați și umiliți, cu femei agresate și batjocorite chiar și când sunt în agonie, ne-au dat înapoi ca specie cu multe sute de ani. Să vezi șapte haidamaci înfășurați și înarmați care agresează o femeie nu te duce cu gândul la annus mirabilis 2023. Dacă într-adevăr am evoluat vreun pic, ar trebui să ne doară fiecare viață inocentă pierdută, fiecare copil care va crește fără părinți, fiecare părinte care supraviețuiește propriilor copii, fiecare adolescent pe care ura îl va împinge pe spirala urii.
Este incredibil cum bande înarmate ușor au doborât poate cel mai bun sistem de apărare din lume
Cu o zi înainte ar fi fost greu să acceptăm că asemenea orori se mai pot întâmpla pe străzile unui oraș din Israelul super tehnologizat. Hamas nu a atacat obiective militare, nu a distrus centrale electrice sau puncte de comandă, ci a atacat populația civilă. Mitralierele, motocicletele și fanatismul consolidat de generații trăite în viața sordidă a pușcăriei în aer liber Gaza au pus la pământ nu numai serviciile secrete israeliene, dar și o întreagă arhitectură militară. Este incredibil cum bande înarmate ușor au doborât poate cel mai bun sistem de apărare din lume. Este un eșec major al statului pe care îl plătesc numai cetățenii lui nevinovati. De ce a eșuat statul, poate vom afla mai târziu sau niciodată, exact ca în tragedia din 9/11. Dar, ca și atunci, tot civilii plătesc cel mai greu preț. Ei au fost luați ostatici, pentru că ei vor deveni monedă de schimb. Ei nu vor înceta să moară. Aceasta este lecția numărul unu a teroriștilor de pretutindeni; să tranzacționeze vieți nevinovate. Aceleași vieți nevinovate pe care le tranzacționează și statele eșuate. M-am întrebat pentru o clipă cum ar fi reacționat statul român într-o situație similară? Cum ar fi reacționat armata lui de lemn și șpăgi și politicienii lui de teracotă și paraîndărăt. Probabil as usual; etalându-și imensa neputință și disprețul profund că a fost deranjat din misiunea istorică de a-și conserva puterea și privilegiile. Dar Europa? Cum ar fi reacționat, de exemplu, sâmbătă dimineața, micuțul Marele Ducat Luxembourg sau Belgia la un atac al migranților executat de pe motociclete sau cu mitraliere instalate pe mașini Toyota? Mă ia cu frig!
Suntem pe cont propriu, victime sigure ale unor nenorociți cărora li se luminează fie că sunt dumnezei, fie că au cine știe ce misiune mesianică
Încă o parte din civilizația noastră s-a prăbușit o dată cu acest atac sângeros care arată cat de vulnerabilă este construcția noastră culturală și socială. Nu mai contează nici legea, nici instituțiile create, nici sistemele de apărare și nici măcar liderii care promit siguranță și bunăstare. De fapt, nu ne apără nimeni, suntem pe cont propriu, victime sigure ale unor nenorociți cărora li se luminează fie că sunt dumnezei, fie că au cine știe ce misiune mesianică. Grav este ca liderii lumii de astăzi sunt mai slabi ca niciodată, mai incompetenți și mai ipocriți decât ne-am fi imaginat. Alegem tăntălăi, psihopați și nebuni de-a binelea pentru că nici noi nu suntem prea bine. Fie nu știm, fie nu înțelegem, suntem ușor de prostit. Iar ei, liderii de carton, sunt luați prin surprindere de absolut orice se întâmplă. Sunt mai preocupați să ne arate și să ne învețe cum să ne trăim noi viețile, decât să livreze instrumente statale și unelte sociale care să ne facă viața mai ușoară. Vor să trăim viețile lor de bătrâni senili, de psihopați, de criminali mesianici sau de lideri închipuiți.
Urmează alte morți nevinovate, alți civili tranzacționati, se va umple net ul de lecții de istorie degeaba, în timp ce analiștii, în imensa lor majoritate, vor fi din nou pe lângă, adică business as usual. Cu sinceritate și compasiune, gândurile mele zboară la cei care și-au pierdut viața inutil, la cei răpiți și la familiile lor, la ostatici, sper să fie eliberați și să se poată reuni cat mai curând cu cei dragi. Sper ca mama care o striga pe Noa, fata ei, să o găsească în viață! În rest, ne-au spus unii mai deștepți ca nu suntem capabili sa învățam nimic nici din istoria noastră comună și nici din greșelile trecutului. Nu valorăm mai mult decât acum câteva sute de ani! Viețile noastre chiar că sunt cripta monede!
Autor: Sergiu Toader
